Cum își cheltuie țările europene bugetele pentru Apărare în fața amenințării ruse. Strategii divergente de achiziții
0Pe măsură ce bugetele pentru apărare cresc pe întreg continentul, diferențele dintre strategiile naționale de achiziții și blocajele unor proiecte emblematice ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Europei de a transforma unitatea politică declarată într-o descurajare credibilă.
În contextul în care Washingtonul semnalează o disponibilitate redusă de a menține rolul dominant în arhitectura de securitate transatlantică, iar Rusia își extinde producția militară dincolo de necesitățile războiului din Ucraina, guvernele europene au majorat cheltuielile pentru apărare. Cu toate acestea, în locul unei convergențe în jurul unei planificări și achiziții comune, statele membre ale Uniunea Europeană urmează în mare parte abordări naționale.
Euractiv avertizează că această fragmentare adâncește diferența dintre retorica politică despre unitate și realitatea operațională din teren.
Cheltuielile cresc, coordonarea întârzie
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat în repetate rânduri Europa să își consolideze postura de apărare. La Davos, el a afirmat că „Europa trebuie să știe să se apere singură”, criticând totodată guvernele europene pentru că nu au prioritizat mai devreme investițiile în securitate.
Însă problema nu ține doar de volumul cheltuielilor, ci și de coerența acestora.
Administrația președintelui american Donald Trump a încurajat aliații europeni să „preia conducerea” în gestionarea amenințărilor regionale. Rearmarea a devenit astfel un test al credibilității apărării colective în cadrul NATO. Totuși, planificarea rămâne inegală, iar strategiile de achiziții diferă considerabil între state.
Franța, Germania și Italia – care găzduiesc unii dintre cei mai mari producători europeni de armament – au preferat acorduri bilaterale care păstrează controlul industrial la nivel național, în detrimentul unei coordonări aprofundate la nivel european. Potrivit analizei, această abordare subminează implementarea unor inițiative comune precum „Foaia de parcurs pentru apărarea europeană”.
Proiecte emblematice blocate
Inițiativa „European Drone Wall” (Zidul european împotriva dronelor), prezentată drept un proiect fanion al UE pentru contracararea amenințărilor hibride rusești, ilustrează aceste diviziuni. Divergențele privind tehnologia și guvernanța au blocat proiectul, în pofida importanței sale politice.
În paralel, mesajele liderilor europeni au fost uneori contradictorii. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat recent că „trebuie să rămânem foarte prudenți și să evităm orice escaladare”. În schimb, ministrul de externe al Letoniei, Baiba Braže, a susținut necesitatea unui răspuns „mai proactiv”.
La rândul său, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova „monitorizează atent militarizarea tot mai accentuată a Europei”, punând sub semnul întrebării dacă aceasta este doar retorică sau un semnal al unei schimbări reale.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a insistat că măsurile UE au un caracter strict defensiv. Totuși, inconsecvențele de mesaj pot complica aceste asigurări într-un climat marcat de suspiciune reciprocă.
Strategii divergente de achiziții
Sprijinul public pentru majorarea bugetelor de apărare a crescut în multe state europene. Germania și-a propus să devină „pregătită de război” până în 2029, iar secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat că Alianța trebuie să fie pregătită pentru un posibil conflict în următorii cinci ani.
Cu toate acestea, politicile de achiziții rămân fragmentate. Berlinul promovează inițiative de tip „Cumpărați european”, Franța insistă asupra producției interne, Polonia continuă să cumpere avioane și tancuri americane, iar Washingtonul încurajează exporturile de armament în spiritul doctrinei „America First”.
Rezultatul este un mozaic de decizii naționale care limitează capacitatea Europei de a atinge coerență strategică – și cu atât mai puțin operațională – în pofida bugetelor în creștere.
Analiza sugerează că Europa ar putea prioritiza echipamentele militare convenționale în detrimentul amenințărilor hibride. Un eventual conflict cu Rusia ar putea viza mai degrabă infrastructura critică, rețelele cibernetice, ecosistemele de dezinformare și vulnerabilitățile economice decât ofensive blindate de amploare.
Cu toate acestea, investițiile rămân concentrate în mare parte pe armament tradițional, accentuând discrepanța dintre percepția amenințărilor și prioritățile de achiziție.
Statele baltice și cele de pe flancul estic își consolidează deja frontierele și infrastructura, pregătindu-se pentru scenarii de criză. Analiștii descriu situația drept o „alianță cu două viteze”: statele din prima linie accelerează pregătirile, în timp ce Europa Occidentală dezbate cadrele instituționale.
Un sondaj realizat în decembrie arată că peste două treimi dintre europeni cred că țara lor nu ar putea să se apere militar împotriva Rusiei.
Apeluri la reformă instituțională
Pentru a corecta aceste vulnerabilități, analiza publicată de Euractiv propune mecanisme obligatorii de achiziții comune, susținute prin condiționalități bugetare, precum și crearea unui organism permanent de coordonare industrială în domeniul apărării la nivelul UE, cu puteri decizionale clare.
De asemenea, sunt sugerate formule transparente de împărțire a sarcinilor financiare, în locul negocierilor ad hoc care au blocat proiecte precum „European Drone Wall”.
Fără astfel de reforme structurale, reînarmarea Europei riscă să adâncească fragmentarea, în loc să consolideze o descurajare credibilă într-un mediu de securitate tot mai instabil.
Se încarcă comentariile...
